Analiză. Dreapta conservatoare reia președinția în Polonia. „Cred că putem reconstrui comunitatea”

Publicat: 26/05/2015, 07:28

Victoria lui Andrzej Duda, un eurodeputat în vârstă de 43 de ani și fost consilier juridic al fostului președinte conservator Lech Kaczynski, marchează primul succes electoral major în decurs de aproape un deceniu pentru partidul său, Lege și Justiție (PiS), aflat în opoziție.

Învinsul Bronislaw Komorowski, în vârstă de 62 de ani, ales în funcția de președinte în iulie 2010, a fost susținut de Platforma Civică (PO), o formațiune liberală aflată la putere în Polonia din 2007.

Acum 15 zile, scrutinul prezidențial era considerat o formalitate pentru Komorowski, cu toate că președintele polonez în exercițiu a pierdut în mod surprinzător primul tur al alegerilor, desfășurat la 10 mai.

Chiar dacă funcția de președinte este în general onorifică în Polonia, acest rezultat transmite un avertisment serios Guvernului condus de Ewa Kopacz, care i-a succedat lui Donald Tusk fără a trece testul unui scrutin. Alegeri parlamentare urmează să aibă loc la toamnă în Polonia.

În acest context, Duda, care va fi învestit la 6 august, încă nu a spus cu exactitate cum intenționează să aplice coabitarea care se anunță, cel puțin pentru câteva luni.

El ar putea bloca mai multe inițiative sociale de inspirație liberală, precum un proiect de lege privind fecundarea in vitro, ar putea apropia președinția de Biserica Catolică și, de asemenea, ar putea promova o politică eurosceptică.

În cursul dezbaterii televizate care a avut loc între cele două tururi ale alegerilor prezidențiale, el s-a angajat să reducă influența băncilor străine în Polonia și să privilegieze interesele naționale la nivel european.

„Polonia trebuie să se concentreze pe propriile interese. Trebuie să ne protejăm valorile”, a pledat el.

După alegerea sa, bursa din Varșovia a scăzut luni cu 1,73%, Andrzej Duda părând mai puțin favorabil piețelor în comparație cu predecesorul său.

„Cred profund că putem să ne reconstruim comunitatea. Sunt convins că putem să ne strângem la un loc, că putem să ne ameliorăm țara”, a spus Duda duminică seara.

În cursul precedentelor alegeri prezidențiale, în iulie 2010, la câteva luni după moartea într-un accident aviatic a conservatorului Lech Kaczynski, Bronislaw Komorowski a câștigat cu 53% din voturi în fața lui Jaroslaw Kaczynski, fratele geamăn al președintelui defunct.

Șeful statului în exercițiu nu a așteptat rezultatele oficiale pentru a-și recunoaște înfrângerea. „Respect alegerea voastră”, s-a adresat el polonezilor. „Îi doresc adversarului meu un mandat plin de succes”, a adăugat el.

În Polonia, puterea este concentrată în mâinile premierului, dar președintele are inițiativă legislativă și drept de veto. De asemenea, el este comandantul forțelor armate și exercită influență asupra politicii externe.

Începând din 2007, sub conducerea PO, Polonia a cunoscut o perioadă de creștere economică și mărire a salariilor. Dar numeroși polonezi apreciază că această creștere este repartizată în mod inechitabil și deplâng adâncirea inegalităților.

Î|n acest context și-a construit Duda succesul. În plus, el a exploatat campania letargică pe care Komorowski, prea încrezător, a dus-o până în seara primului tur.

„Din punctul nostru de vedere, această alegere (…) deschide calea unei victorii clare la alegerile legislative” pentru PiS, a comentat numărul doi al formațiunii conservatoare, Adam Lipinski.

Acest mesaj a ajuns deja la Guvern. „Va trebui să ne punem întrebări dificile înainte de următoarele alegeri”, a apreciat ministrul polonez de Externe, Grzegorz Schetyna.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Disneyland Paris a introdus prețuri dinamice pentru biletele de intrare